Conceptul de biodiversitate, definit pentru prima dată în cadrul Summit-ului Pământului UNCED din 1992 de la Rio de Janeiro, semnifică diversitatea vieții pe pământ și implică patru nivele de abordare: diversitatea ecosistemelor, diversitatea speciilor, diversitatea genetică şi diversitatea etnoculturală.
Biodiversitatea caracterizează toate formele de viață, sub toate aspectele ei, de la varietatea speciilor, respectiv varietatea genetică din cadrul aceleiași specii, la diversitatea ecosistemelor. Menținerea diversității biologice este necesară nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru generațiile viitoare deoarece ea păstrează echilibrul ecologic, regional şi global, garantează regenerarea resurselor biologice și menținerea calității mediului.
Valoarea economică a biodiversității este dată de utilizarea directă a componentelor sale, respectiv, resursele naturale neregenerabile (combustibili fosili, minerale, etc.) și resursele naturale regenerabile (speciile de plante și animale). Biodiversitatea contribuie în mod direct (prin serviciile ecosistemice de aprovizionare, reglare și culturale) și indirect (prin susținerea serviciilor ecosistemice) ca bază materială pentru o viață mai bună, la bunăstarea oamenilor, securitatea alimentară, sănătatea populației, relații sociale mai bune etc.
Mulți oameni au beneficiat de-a lungul ultimului secol din conversia ecosistemelor naturale și exploatarea biodiversității în ecosisteme controlate de om. În același timp, însă, aceste pierderi în biodiversitate și schimbările în serviciile ecosistemice au cauzat sărăcia pentru unele grupuri sociale.
Beneficii substanțiale, au fost obținute din multe dintre acțiunile care, în final, au condus la omogenizarea sau pierderea biodiversității. De exemplu, agricultura, silvicultura și pescuitul sunt trei activități care au pus presiuni semnificative asupra biodiversității, fiind adesea pilonul principal al strategiilor naționale de dezvoltare, deoarece au oferit venituri care au permis investiții în industrializare și creștere economică. Forța de muncă cuprinsă în agricultură este, în prezent, de aproximativ 22% din totalul populației și 46% din forța de muncă totală, la nivel mondial. În țările industrializate, exploatarea resurselor naturale, în regiunile rurale, continuă să fie importantă pentru existență.
La nivel mondial, multe specii, care contribuie la omogenizarea biodiversității, au fost introduse intenționat din cauza avantajelor pe care aceste specii le furniza. În alte cazuri, oamenii au eliminat unele componente dăunătoare ale diversității biologice, cum ar fi anumite organisme patogene sau dăunători.
Intensificarea agriculturii cuplată cu specializarea producțiilor și efectele globalizării a condus la o reducere substanțială a diversității genetice, prin domesticirea speciilor de plante și animale. Unele dintre pierderile diversității genetice, la culturile în ferme, au fost parțial compensate de menținerea diversității genetice în bănci de semințe. În plus, dispariția speciilor și pierderea de populații unice (inclusiv specii importante din punct de vedere comercial), care a avut loc în sistemele de cultură, a dus la pierderea diversității genetice unice, conținute în acele specii și populații. Această pierdere reduce potențialul de adaptare și limitează perspectivele de recuperare a speciilor ale căror populații sunt reduse la un nivel scăzut.
Creșterea demografică, creșterea consumului, fenomenul urbanizării, poluarea, precum şi dezvoltarea economică susținută, au avut și au în continuare un impact puternic asupra ecosistemelor. Amenințări precum distrugerea, degradarea, eroziunea, fragmentarea habitatelor naturale, precum şi supraexploatarea resurselor naturale sunt aspecte secundare ce derivă din creșterea presiunii demografice a populației precum și a cerințelor populației umane. În prezent, supraexploatarea şi degradarea habitatelor a determinat o erodare a biodiversității în ecosisteme, slăbind astfel capacitatea lor de a asigura resursele și serviciile vitale.
Extincțiile locale (pierderea unei specii dintr-o anumită zonă) și extincțiile funcționale (reducerea unei specii, astfel încât acesta nu mai joacă un rol semnificativ în funcționarea ecosistemului) pot avea un impact dramatic asupra serviciilor ecosistemice. Pierderea funcțiilor ecosistemului, precum și serviciile derivate din acestea, are loc cu mult înainte de dispariția unor specii, la nivel mondial. De cele mai multe ori, modificări directe sau indirecte de biodiversitate, împinse dincolo de o anumită limită, afectează funcționarea ecosistemului local iar pierderile de servicii ecosistemice pot persista o perioadă îndelungată.
Multe schimbări în serviciile ecosistemice sunt generate de eliminarea sau introducerea de organisme în ecosisteme, care perturbă interacțiunile biotice sau procesele ecosistemului. Deoarece rețeaua de interacțiuni între specii și rețeaua de legături între procesele ecosistemului sunt complexe, impactul asupra ecosistemului, prin eliminarea speciilor existente sau introducerea de noi specii, este dificil de anticipat. De exemplu, recifele de corali și serviciile ecosistemice pe care le furnizează sunt direct dependente de menținerea unor interacțiuni esențiale între animale și alge. Recifele de corali sunt responsabile pentru menținerea unui depozit vast de diversitate genetică și biologică. Serviciile ecosistemice, oferite de recifele de corali, sunt importante: de la construcția de habitate, pepiniere, zonă de reproducere pentru pești, la circulația nutrienților și fixarea carbonului și azotului în medii sărace în proprietăți nutritive sau mediu tampon pentru valuri și stabilizarea sedimentelor. Cu toate acestea, toate recifele de corali sunt dependente de o singură interacțiune-biotică cheie, respectiv, simbioza cu algele. Efectele dramatice ale variabilității schimbărilor climatice, asupra recifelor de corali, se traduc prin perturbarea acestei simbioze.
Există tot mai multe dovezi că mare parte din ecosisteme naturale s-au degradat în asemenea măsură încât acestea se apropie de puncte critice, sau de praguri, dincolo de care capacitatea lor de a furniza servicii utile poate fi redusă drastic. Cu toate acestea, există o considerabilă incertitudinea cu privire la cât de mult pot rezista diferite ecosisteme, înainte ca exploatarea excesivă să provoace daune ireversibile.
Ritmul actual de extincție a speciilor pare ar fi de 100 până la 1.000 de ori mai mare decât rata medie a extincției de la apariția vieții pe Terra.
Potrivit Listei roșii a Uniunii Internaționale pentru Convenția Naturii (UICN), dintre cele 63.837 specii inventariate, 3.947 sunt clasate într-o situație critică, 5.766 în pericol și 10.104 vulnerabile, respectiv 19.817 specii amenințate cu dispariția (sunt amenințate: 41% dintre speciile de amfibieni, 33% din barierele de corali, 25% dintre mamifere, 20% dintre plante și 13% dintre pasări). Principalele cauze sunt de natură umană, legate în special de pescuitul excesiv, defrișări, poluare și schimbări climatice.
Cu ocazia Summit-ului pentru Dezvoltare Durabilă – Rio+20, UICN a reiterat ideea că, eroziunea biodiversității amenință existența a peste un miliard de ființe umane, în condițiile în care multe specii de animale sunt esențiale pentru oameni, oferindu-le sursa de hrană, de muncă și constituind un rezervor genetic pentru medicamentele necesare.
Pentru a sublinia importanța economică a capitalului natural, economistul indian Pavan Sukhdev estima, într-un raport finalizat în 2010, costurile pierderii biodiversității, la nivel mondial, ca fiind cuprinse între 1.350 și 3.100 miliarde de euro pe an.
În cadrul ecosistemelor, biodiversitatea este importantă și pentru furnizarea de servicii ecosistemice, inclusiv reglarea climei. Prin urmare, aceasta poate juca un rol important în reducerea schimbărilor climatice și a impactului acestora, precum și în protejarea și îmbunătățirea bunăstării societății. Cu toate acestea, eforturile de combatere a schimbărilor climatice ar putea avea drept consecință nedorită pierderea biodiversității, reducând astfel opțiunile viitoare de a răspunde la schimbările climatice.
Funcțiile biodiversității în ecosisteme sunt complexe, prin urmare, serviciile pe care le furnizează sunt influențate de caracteristicile speciilor prezente și trăsăturile lor funcționale. Specii rezistente, o mai mare diversitate genetică tinde să facă ecosistemele mai rezistente la perturbații. Acest lucru se datorează faptului că speciile sunt mai susceptibile de a fi prezente cu caracteristici care vor permite ecosistemului să se adapteze la schimbările de mediu, respectiv să ofere servicii critice (cum ar fi purificarea apei). Atunci când sunt supuse la șocuri sau perturbări, ecosistemele cu rezistență scăzută pot ajunge la un prag de la care are loc o schimbare bruscă.
În ceea ce privește relația dintre biodiversitate și bunăstarea umană, studiile științifice descriu patru categorii de servicii furnizate de ecosisteme pentru societate:
- servicii de sprijin ce stau la baza tuturor celorlalte servicii ecosistemice, cum ar fi ciclul carbonului (exemplu producția primară, descompunerea și formarea solului), ciclul apei și a substanțelor nutritive (de exemplu azot și fosfor);
- servicii de reglare a mecanismelor care moderează impactul tensiunilor și șocurilor asupra ecosistemelor (exemplu, reglarea climei și a bolilor);
- servicii de aprovizionare ce determina distribuția de produsele alimentare, combustibili și fibre;
- servicii culturale cum sunt valorile spirituale și estetice.
Transformarea ecosistemelor și exploatarea resurselor naturale au avut ca rezultat câștiguri substanțiale pentru ființă umană și dezvoltarea economică. Cu toate acestea, beneficiile nu au fost distribuite în mod echitabil, iar costurile modificărilor de biodiversitate, fie nu au fost recunoscute sau nu au fost cuantificate. Acest lucru se datorează faptului că ecosistemele tind să fie evaluate, de către oameni, numai în ceea ce privește beneficiile directe oferite de serviciile de aprovizionare și cele culturale (de exemplu, alimente, fibre, respectiv, recreere și estetică,) care reprezintă o componentă relativ redusă a biodiversității. Cu toate acestea, furnizarea acestor servicii este susținută de servicii de sprijin și de reglare (de exemplu productivitatea primară, respectiv, polenizarea și reglarea climatică) pentru care valoarea biodiversității este mai puțin vizibilă, dar nu mai puțin importantă.
Degradarea ecosistemelor, pierderea biodiversității precum și schimbările ulterioare în domeniul serviciilor ecosistemice au condus, de asemenea, la o scădere a bunăstării umane, în unele grupuri, prin exacerbarea sărăciei și creșterea inechităților sociale și a disparităților regionale.