Dr. Diana Morosan, lider al unei echipe de cercetători din cadrul Colegiului Trinity din Dublin şi Universitatea din Helsinki, a anunţat o descoperire majoră privind natura furtunilor solare.
Grupul de cercetare al cărui lider este omul de știință originar din România a demonstrat că furtunile solare pot accelera particulele simultan în diferite locaţii prin combinarea datelor furnizate de Low Frequency Array, LOFAR, imagini de la NASA, NOAA și ESA.
Soarele este cea mai apropiată stea de Pământ şi precum multe stele are o activitate puternică. Petele solare ce sunt mult mai mari decât Pământul pot apărea pe suprafaţa stelei şi pot stoca cantităţi enorme de energie. În aceste regiuni apar şi explozii uriaşe, numite şi furtuni solare. Furtunile solare sunt erupţii spectaculoase a miliarde de tone de gaze fierbinţi ce călătoresc cu milioane de kilometri pe oră. Noul raport are la bază o furtună solară uriaşă ce a avut loc pe 10 septembrie 2017, la scurt timp după ce a fost activată staţia LOFAR din Irlanda.
„Rezultatele noastre sunt extrem de importante deoarece ne oferă detalii privind modul în care se propagă furtunile solare în spaţiu şi în ce punct accelerează particulele la viteze apropiate de cea a luminii”, a declarat dr. Diana Morosan, principalul autor al studiului.
Rezultatele studiului ar putea ajuta cercetătorii să realizeze predicţii mai precise ale exploziilor de radiaţii solare şi să determine modul în care furtunile solare afectează Pământul.