De fiecare dată când discutăm despre biodiversitate, conversația ajunge aproape inevitabil în același punct: enumerăm speciile protejate, suprafețele de pădure, habitatele de interes comunitar, serviciile ecosistemice, presiunile antropice și obligațiile asumate prin strategiile europene. Toate acestea sunt importante, însă toate aparțin unei paradigme în care biodiversitatea este privită aproape exclusiv ca un patrimoniu care trebuie conservat sau ca o resursă care trebuie administrată rațional. Economia care începe să se contureze sub influența inteligenței artificiale obligă însă la o schimbare mult mai profundă de perspectivă, de strategie, deoarece mută centrul de greutate al valorii economice din materia pe care o extragem din natură către informația pe care natura o conține.
Această distincție pare, la prima vedere, una pur teoretică, îndepărtată de zilele pe care le trăim. În realitate, această nouă stare de fapt redefinește însăși relația dintre economie și biodiversitate. O pădure nu înseamnă doar lemn, după cum un sol fertil nu înseamnă doar suport pentru agricultură. Fiecare arbore care a supraviețuit unui secol de secete, furtuni, boli și competiție biologică reprezintă rezultatul unui proces de selecție naturală în care s-a acumulat o cantitate uriașă de informație genetică și ecologică. Fiecare microorganism dintr-un sol forestier exprimă soluții biochimice rafinate în milioane de ani de evoluție. Fiecare ecosistem montan păstrează relații biologice atât de complexe, încât nici cele mai performante modele ecologice nu reușesc încă să le descrie integral.
Până de curând, această informație rămânea, în mare măsură, inaccesibilă, iar ceea ce aflam se făcea cu greutate și, mai ales, cheltuială, deoarece capacitatea cercetătorului de a înțelege simultan milioane de relații biologice era limitată de propriile instrumente de analiză. Iată, însă, că inteligența artificială schimbă, brus, tocmai această limitare. ”Sperietoarea” AI nu creează biodiversitate și nici nu înlocuiește cercetarea fundamentală, însă permite integrarea unor volume de date imposibil de analizat prin metodele clasice: imagini satelitare, secvențe genetice, parametri climatici, caracteristicile solurilor, dinamica populațiilor biologice sau răspunsurile ecosistemelor la diferite tipuri de stres. În acel moment, biodiversitatea încetează să mai fie doar obiect al conservării și începe să devină sursă de cunoaștere economică.
România privește încă biodiversitatea prin indicatorii secolului trecut
România deține una dintre cele mai valoroase biodiversități din Uniunea Europeană, însă continuă să o descrie aproape exclusiv prin indicatorii economiei industriale. Vorbim despre hectare, metri cubi de lemn, efective de faună, tone de producție agricolă sau suprafețe protejate, fără să încercăm să evaluăm valoarea economică a informației biologice pe care aceste ecosisteme o conțin.
În timp ce marile economii investesc masiv în genomică, bioinformatică, biologie computațională și modele de inteligență artificială dedicate sistemelor naturale, România încă tratează biodiversitatea aproape exclusiv ca pe o responsabilitate administrativă sau ca pe o limitare a dezvoltării economice. Or, adevărata competiție a următoarelor decenii nu se va desfășura doar în jurul resurselor materiale, ci în jurul capacității de a transforma informația biologică în brevete, tehnologii, materiale inovatoare, agricultură de precizie, medicină personalizată și politici publice fundamentate științific.
O nouă direcție de cercetare
În cadrul celei de-a XX-a Conferințe Științifice Internaționale CE-MONT, desfășurată la Vatra Dornei, eveniment la care Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu” (CSCBAS) a fost co-organizator, am propus, spre dezbatere, un concept pe care îl considerăm capabil să deschidă o nouă direcție de cercetare la intersecția dintre economie, biodiversitate și inteligență artificială: capitalul cognitiv al biodiversității.
Conceptul pornește de la o observație simplă: literatura de specialitate a demonstrat, în ultimele decenii, că ecosistemele generează servicii ecosistemice cu valoare economică, însă aproape întreaga dezbatere a rămas concentrată asupra beneficiilor directe sau indirecte pe care natura le oferă societății. Noi propunem extinderea acestei perspective prin introducerea unei dimensiuni insuficient explorate până în prezent: valoarea economică a cunoașterii pe care biodiversitatea o acumulează și pe care cercetarea o poate transforma în inovare, tehnologie și avantaj competitiv.
Din această perspectivă, biodiversitatea nu mai reprezintă exclusiv un capital natural care trebuie conservat și administrat, ci și un capital cognitiv, rezultat al informației biologice acumulate prin milioane de ani de evoluție și accesibile astăzi prin instrumentele biologiei moleculare, bioinformaticii și inteligenței artificiale. Cu alte cuvinte, dacă serviciile ecosistemice răspund întrebării „ce produce natura pentru economie?”, capitalul cognitiv al biodiversității încearcă să răspundă unei întrebări complementare: „ce cunoaștere produce natura și cum poate această cunoaștere să genereze dezvoltare economică?”
Nu discutăm, așadar, despre o intensificare a exploatării resurselor naturale, ci despre o intensificare a cunoașterii. În această logică, conservarea biodiversității încetează să mai fie privită exclusiv ca o obligație ecologică și începe să fie înțeleasă ca o investiție strategică în cea mai complexă infrastructură de cunoaștere pe care natura a construit-o.
O oportunitate pentru România
România dispune de un patrimoniu biologic care, prin dimensiune, diversitate și grad de conservare, ocupă un loc privilegiat în Europa. Carpații, Delta Dunării, lunca Dunării, pădurile virgine și cvasivirgine, pajiștile cu biodiversitate ridicată, marile populații de carnivore și extraordinara diversitate microbiologică a solurilor alcătuiesc nu doar un patrimoniu natural de excepție, ci și una dintre cele mai vaste arhive de informație biologică existente pe continent.
Dacă această perspectivă se va confirma prin cercetări viitoare, atunci biodiversitatea va trebui evaluată nu doar prin valoarea resurselor pe care le furnizează sau prin serviciile ecosistemice pe care le susține, ci și prin capacitatea sa de a genera cunoaștere, proprietate intelectuală, tehnologii și noi avantaje competitive. Din această perspectivă, capitalul cognitiv al biodiversității ar putea deveni un nou cadru conceptual pentru cercetarea bioeconomică din România și o direcție pe care CSCBAS intenționează să o dezvolte în continuare, împreună cu partenerii săi academici și instituționali.
La conferința de la Vatra Dornei, CSCBAS a fost reprezentat de o echipă formată din Laurențiu Ciornei – director, Corina Moga, Otilia Manta, Lavinia Udrea și Romulus Gruia, cercetători asociați ai Centrului, contribuind activ la dezbaterile privind viitorul dezvoltării durabile și al cercetării dedicate zonelor montane.