Tranziția energetică europeană este prezentată, aproape fără excepție, ca una dintre marile soluții ale secolului XXI. Reducerea emisiilor de carbon, renunțarea la combustibilii fosili și dezvoltarea energiei regenerabile au devenit obiective asumate la nivel continental. În această ecuație, parcurile eoliene offshore ocupă un loc central. Marea Nordului și Canalul Mânecii găzduiesc deja mii de turbine, iar planurile de extindere sunt impresionante.
Există însă și o altă față a acestei transformări, una despre care se vorbește mult mai puțin. Aceasta nu privește producția de energie, ci speciile care trăiesc în aceste ecosisteme marine. Printre cele mai afectate se află marsuinul comun, o mică cetacee discretă, aproape necunoscută publicului larg, dar esențială pentru echilibrul biologic al mărilor europene.
Un mamifer marin care trăiește prin sunet
Marsuinul comun (Harbour Porpoise) nu vede foarte bine în apele adesea tulburi ale Atlanticului de Nord și ale Mării Nordului. Supraviețuirea sa depinde în mare măsură de ecolocație, un sistem biologic sofisticat prin care emite semnale sonore și interpretează ecourile pentru a identifica obstacole, pradă sau pericole. Practic, pentru marsuin, sunetul reprezintă ceea ce este vederea pentru om.
Orice perturbare majoră a mediului acustic poate avea consecințe dramatice. Dacă zgomotul devine prea puternic, animalul își pierde capacitatea de orientare, își modifică traseele de migrație, abandonează zonele de hrănire sau ajunge să consume mai multă energie pentru a evita sursa perturbării.
Problema nu este turbina, ci construcția acesteia
În dezbaterea publică apare frecvent ideea că elicele turbinelor ar reprezenta principalul pericol pentru fauna marină. În realitate, cercetările realizate în ultimele două decenii arată că etapa cea mai critică este construcția fundațiilor ”fermelor” offshore.
Pentru fixarea pilonilor în fundul mării sunt utilizate ciocane hidraulice uriașe care generează unde sonore extrem de puternice, perceptibile pe zeci de kilometri. În anumite situații, nivelurile de zgomot depășesc pragurile considerate sigure pentru mamiferele marine. Studiile realizate în Marea Nordului au evidențiat că marsuinii pot evita zone aflate chiar și la 20–30 de kilometri de locul lucrărilor, iar efectele comportamentale pot persista o perioadă semnificativă după finalizarea intervențiilor.
Nu vorbim despre mortalitate directă în sensul clasic al termenului, ci despre perturbarea unor funcții biologice fundamentale: orientare, hrănire, reproducere și comunicare.
Canalul Mânecii devine un laborator al tranziției energetice
În ultimii ani, atât Franța, cât și Marea Britanie au accelerat dezvoltarea parcurilor eoliene marine din Canalul Mânecii. Regiunea este considerată una dintre cele mai favorabile din Europa datorită adâncimilor reduse și regimului constant al vânturilor.
În același timp, aceasta reprezintă și o zonă importantă pentru marsuini, delfini și numeroase specii de pești și păsări marine.
A apărut astfel o dilemă pe care Europa va trebui să o gestioneze din ce în ce mai des: cum poate fi accelerată producția de energie regenerabilă fără a crea presiuni suplimentare asupra biodiversității?
O lecție importantă pentru România
România privește adesea tranziția energetică exclusiv prin prisma investițiilor, a capacităților instalate și a țintelor climatice. Este firesc. Însă experiența statelor din vestul Europei arată că succesul unei politici de mediu nu poate fi evaluat doar prin cantitatea de energie produsă.
Protecția climei și conservarea biodiversității nu sunt obiective concurente. Acestea trebuie gândite împreună.
În fond, natura nu funcționează pe ministere, direcții sau programe de finanțare. Un ecosistem marin nu știe dacă o intervenție umană este realizată pentru petrol, gaze naturale sau energie regenerabilă. El reacționează la impactul concret asupra habitatelor și speciilor.
Aceasta este una dintre marile lecții ale tranziției verzi europene: nu orice proiect conceput pentru a proteja mediul este automat lipsit de efecte asupra naturii.
Dincolo de mesajele tranziției verzi
Poate că adevărata maturitate ecologică începe exact în momentul în care acceptăm că nu există soluții perfecte. Energia eoliană offshore contribuie la reducerea emisiilor de carbon și joacă un rol important în viitorul energetic al Europei. În același timp, dezvoltarea ei obligă cercetătorii, autoritățile și investitorii să înțeleagă mai bine efectele asupra ecosistemelor marine.
Pentru marsuinii din Marea Nordului și Canalul Mânecii dezbaterea despre energia verde nu este una ideologică. Este o chestiune de supraviețuire.
Iar pentru noi, poate fi o lecție valoroasă despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, dezvoltarea durabilă: capacitatea de a găsi echilibrul dintre nevoile omului și limitele naturii, fără a sacrifica una pentru cealaltă.