Potrivit unui nou studiu, o cale de a evita muşcăturile de ţânţari este de a asculta muzică electronică – în special dubstep, precum cea a artistului american Skrillex.
Sunetul este crucial pentru reproducerea, supravieţuirea şi menţinerea populaţiei multor specii, conform echipei internaţionale de cercetători specializaţi în ţânţari şi bolile pe care le poartă.
Cercetătorii au studiat adulţii din specia „Aedes aegypti”, cunoscuţi sub numele de ţânţar de febră galbenă, punându-le muzică electronică pentru a vedea dacă ar putea funcţiona ca un „insecticid”.
”Scary Monsters and Nice Sprites”, o piesă semnată de Skrillex, care apare pe albumul său cu acelaşi nume, câştigator la premiile Grammy, a fost aleasă datorită combinaţiei de frecvenţe foarte mari şi foarte scăzute.
„La insecte, vibraţiile de joasă frecvenţă facilitează interacţiunile sexuale, în timp ce zgomotul perturbează percepţia semnalelor de la speciile conspirative şi gazde”, declară cercetătorii.
Oamenii de ştiinţă au precizat şi că „apariţia activităţii de hrănire cu sânge a fost mai mică în timp ce muzica era redată”.
Totodată, ţânţarii expuşi cântecului au participat „în activităţi sexuale mult mai rar” decât ţânţarii care nu au ascultat muzică.
Observarea că astfel de muzică poate întârzia atacul gazdelor, reduce hrana cu sânge şi întrerupe împerecherea, oferă noi oportunităţi de dezvoltare a măsurilor de protecţie personală bazate pe muzică şi de control al bolilor cauzate de Aedes.

Sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *