Wim Naudé, profesor al Universităţii Naţiunilor Unite, este de părere că guvernele lumii trebuie să se implice în mod activ în activ în reglementarea tehnologiei inteligenţei artificiale.

Aplicaţiile inteligenţei artificiale ne par aproape nelimitate în acest moment, fiind folosită într-o multitudine de domenii, de la artă, la medicină, chiar şi de forţele de menţinere a ordinii publice. În timp ce multă lume priveşte cu ochi buni o astfel de capacitate incredibilă de adaptare, unii dintre noi sunt mai sceptici şi iau în calcul şi potenţialul negativ al acestor tehnologii.

Unul dintre persoanele care iau în calcul pericolele unui program de inteligenţă artificială scăpat de sub control care ar putea să reprezinte un pericol pentru rasa umană este Wim Naudé, profesor la Universitatea Naţiunilor Unite şi la Universitatea Mastricht. El este de părere că guvernele lumii trebuie să ia măsuri prin care un astfel de deznodământ să aibă loc, notează Futurism.

Wim Naudé este de părere că folosindu-se de instrumentele pe care le au la îndemână guvernele lumii trebuie să se asigure că algoritmii de inteligenţă artificială reprezintă un avantaj în dezvoltarea societăţilor pus în slujba publicului şi că, la fel de important, există limite şi mecanisme legislative prin care folosirea cu rea intenţie a acestor algoritmi este împiedicată.
Una dintre soluţiile propuse de către Wim Naudé implică cumpărarea de către autorităţi a algoritmilor imperfecţi, dar totuşi eficienţi, o formă de recompensare a companiilor care nu deţin monopolul. Astfel, companiile mai mici vor fi încurajate să colaboreze în mod public, oferind cetăţenilor posibilitatea de a conştientiza evoluţiile acestor tehnologii.

O altă măsură propusă implică taxarea suplimentară a companiilor care produc sisteme de inteligenţă artificială în funcţie de potenţialul distructiv al acestora, în aceste condiţii, există posibilitatea ca AI care pot fi folosite pentru a face rău să ajungă sub controlul statelor şi mai mult sau mai puţin sub controlul democratic al cetăţenilor. „O astfel de practică va descuraja companiile private să depăşească anumite limite deoarece astfel şi-ar pierde produsele”, a explicat acesta.

Sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *