Cercetătorii de la Universitatea Gent din Belgia testează grăsimea din larve de insecte ca înlocuitor al untului în gofre, biscuiţi şi prăjituri şi spun că aceasta este mai prietenoasă cu mediul decât produsele lactate, potrivit Reuters.

Protejaţi de şorţuri albe, cercetătorii înmoaie larve de muscă „soldatul negru” (Hermetia Illucens, o specie destul de comună) în apă, le pun într-un blender pentru a crea un bulgăre moale de culoare gri, apoi folosesc o centrifugă de bucătărie pentru a separa „untul”.
„Sunt câteva aspecte pozitive asociate ingredientelor din insecte. Sunt sustenabile, pentru că (insectele, n.r.) folosesc mai puţin resurse decât (animalele, n.r.), sunt mai eficiente în convertirea hranei şi au nevoie de mai puţină apă pentru a produce unt”, spune Daylan Tzompa Sosa, coordonatoare a cercetării.Potrivit cercetătorilor, consumatorii nu au detectat nicio diferenţă de gust atunci când un sfert din cantitatea de unt din prăjituri a fost înlocuit cu grăsime de insectă.

Totuşi, aceştia au raportat un gust ciudat când proporţia de unt şi grăsime de insectă a fost de 50:50 şi au spus că nu ar cumpăra prăjiturile, potrivit Reuters.

Insectele sunt o sursă importantă de proteine, vitamine, fibre şi minerale. Cercetători din toată Europa caută noi modalităţi de a le folosi pentru a obţine produse alimentare mai prietenoase cu mediul şi mai ieftine decât cele tradiţionale.

Sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *