Academia Română se bucură de încrederea a mai mult de jumătate din populația țării, indică o cercetare sociologică a INSCOP Research.
Cetăţenii chestionaţi pe tema încrederii în instituţii au răspuns într-o proporţie covârşitoare că au încredere în Armată şi Biserică. Astfel, 69,7% dintre respondenţi au precizat că au încredere „multă” şi „foarte multă” în Armată, în timp ce 64% în Biserică. Următoarele locuri sunt ocupate de Academia Română (53,7%), Uniunea Europeană (51,1%) şi NATO (49,9%). Pe ultimele locuri sunt Poliţia (39,1%), Preşedinţia (25,3%), Guvernul (25,3%) şi Parlamentul (12,2%).
Sondajul de opinie „Barometrul Securităţii Energetice, editia a III-a, iunie 2021” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI). Analiza datelor a fost realizată de INSCOP Research cu sprijinul think-tank-ului Strategic Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică.
Datele au fost culese în perioada 4 – 13 mai 2021, prin metoda CATI, volumul eşantionului fiind multistadial stratificat fiind de 1056 de persoane, cu o eroarea maximă admisă a datelor de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.